120 de ani de la punerea în funcțiune a hidrocentralei Sadu I,

20 de ani de la inaugurarea Muzeului “Sigmund Dachler” din Sadu

Anul acesta se aniversează 120 de ani de la punerea în funcțiune a hidrocentralei Sadu I, cea mai veche centrală electrică aflată încă în funcție pe teritoriul actual al României.

Istoria acesteia a început în anul 1895, odată cu înființarea Hermannstädter Elektrizitätswerk Aktiengesellschaft (HEW) / Societatea pe acţiuni Uzina Electrică din Sibiu (UES).

Anterior acestui moment, în Cisnădie fusese instalat primul paratrăsnet din Transilvania (1795) iar în Sibiu sunt menţionate primele maşini electrice (1853) şi prima utilizare publică a electricităţii (1884).

Promotorul electrificării Sibiului, economistul sas Carl Wolff, a apelat la unul dintre cei mai capabili ingineri ai vremii, Oskar von Miller din München. Personalitate recunoscută a energeticii mondiale acesta fondase (în anul 1883) Compania Germană Edison – precursoarea AEG, construise prima centralã electricã din Berlin (1884) și realizase primul transport de curent trifazat de înaltă tensiune (Frankfurt, 1891). În anul 1925 va crea Muzeul Tehnic din München, Deutsches Museum, cel mai important de acest fel din lume.

Puse în funcţiune în 16 decembrie 1896, instalaţiile pentru electrificarea zonei Sibiului au constituit unul dintre primele sisteme regionale electro-energetice din Europa şi din lume. Electricitatea s-a dovedit a fi de o importanţă covârşitoare pentru dezvoltarea Transilvaniei de Sud; însuşi Oskar von Miller a recunoscut că s-a creat o prăpastie între întreprinzătorii din oraşele care beneficiau faţă de cele care nu beneficiau de energie electrică.

De la început, conceptul electrificării zonei Sibiului a fost global: astfel, pentru prima oară în teritorii locuite de români, aici a început electrificarea completă nu doar a localităţilor urbane ci şi a celor rurale (1897), a fost folosită electricitatea în agricultură (1899) şi a fost introdus primul omnibuz electric (1904), înlocuit cu tramvai în anul următor. Cererea mereu crescândă de electricitate a dus la construirea centralei termoelectrice din Sibiu (1904) şi a hidrocentralei Sadu II, având primul baraj arcuit, de beton, din ţară (1907).

După încheierea primului război mondial, la Sibiu a fost fondată Reuniunea Uzinelor electrice de pe teritoriile alipite de România, prima asociaţie profesională de profil din ţară (1920).

Pentru punerea în valoare a zonei tradiţionale de agrement a oraşului Sibiu Uzina Electrică a extins traseul tramvaiului până la pădurea Dumbrava (1915); acolo a construit “Hanul din Pădure”şi a creat un lac artificial destinat sporturilor nautice şi creşterii peştilor (1915); în imediata apropiere a construit prima grădină zoologică din România (1929).

După înfăptuirea României Mari, la Uzina Electrică din Sibiu a fost elaborat primul plan privind electrificarea țării (Transcarpatina, 1922). În anul 1928, în centrala termică din Sibiu a fost montat cel mai mare motor Diesel din România, a fost instalată prima baterie de condensatoare şi au fost efectuate primele analize ale calităţii energiei electrice furnizate (1938).

În momentul naţionalizării (1948) Sibiul devenise cel mai electrificat oraş al României iar sudul Transilvaniei era cea mai extinsă zonă electrificată din ţară.

Urmare naţionalizării, întreprinderile cu profil electro-energetic din Sibiu au fost angrenate în acțiunea de electrificare a restului României. Astfel, o bună parte a ţării, şi anume zona cea mai dificilă şi cu cea mai mare concentrare de instalaţii energetice a fost electrificată de energeticienii sibieni. Unul dintre cele patru dispecerate energetice înfiinţate în România în 1951 a fost cel din Sibiu iar Sistemul Energetic Naţional românesc s-a constituit plecând de la axa Bucureşti - Sibiu (1954). Prima conferinţă naţională de tehnica tensiunilor înalte s-a desfăşurat la Sibiu (1953).

În anul 1953 energetica sibiană a atins apogeul: coordona activitatea Întreprinderilor de Electricitate Sibiu, Mediaş, Deva, Cluj şi Oradea şi administra două dintre cele mai importante trei obiective energetice ale României. În anul 1955 pe valea râului Sadu a fost construită hidrocentrala Sadu V: avea cele mai mari grupuri hidraulice din ţară, era prima centrală telecomandată din România (1960) iar Negovanu a fost primul baraj modern arcuit, din beton (1961).

Avansul moştenit a permis ca Sibiul să fie primul raion electrificat al României (1962).

Întreprinderea sibiană a pus bazele funcţionării I.R.E. Mureş ca entitate de sine stătătoare (1962), a contribuit substanţial la organizarea activităţii I.R.E. Alba (1968) şi la electrificarea munţilor Apuseni. Staţia de transformare Sibiu Sud (1969) va deveni una dintre cele mai importante ale Sistemului Energetic Naţional românesc. În atelierele I.R.E. Sibiu a fost construită prima bobină de stingere cu reglaj continuu din România (1970), primul rezistor (1976) şi prima instalaţie combinată pentru tratarea neutrului (1988).

Începând cu anul 1976, în colaborare cu Republica Democrată Germană, la Sibiu au fost echipate primele autolaboratoare românești pentru localizarea defectelor în cabluri electrice subterane. Tot cu sprijin din R.D.G., în cadrul I.R.E. Sibiu a fost constituită prima echipă românească pentru lucru sub tensiune în reţelele de înaltă tensiune (1979). Iar în anul 1988 la Sibiu a fost construit singurul atelier din ţară pentru repararea transformatoarelor de mare putere.

Tradiţia moştenită s-a manifestat şi după 1989: la Sibiu funcţionează singurul centru de dezvoltare a tehnologiilor de lucru sub tensiune din România, utilizarea auto-platformei elevatoare izolantă pentru lucrări la linii de înaltă tensiune fiind prioritate europeană (2011).

Memoria acestor evenimente este păstrată în Muzeul electro-energeticii sibiene “Sigmund Dachler” din hidrocentrala Sadu I, primul astfel de așezământ cultural din România şi unul dintre puţinele din Europa (1996).